Asociatia Industriei de Protectia Plantelor din Romania (AIPROM) a sarbatorit 10 ani de activitate

 Asociatia Industriei de Protectia Plantelor din Romania (AIPROM) a aniversat zece ani de activitate, joi, 20 septembrie, 2012, la Hotel ARO Palace din Brasov.         

La eveniment au participat peste 120 de persoane, reprezentanti ai  autoritatilor din tara si din strainatate, specialisti din institutele de cercetare, membri ai mediului academic, parteneri din asociatiile de agricultori, fermieri si distribuitori, colaboratori din mass media si reprezentanti ai industriei.

Evenimentul a debutat cu o prezentare a realizarilor Asociatiei de la infiintare si pana in prezent. Cuvantul de bun venit a fost adresat oaspetilor de catre dl. Yves Picquet, Presedintele AIPROM pe parcursul ultimilor doi ani. Activitatile AIPROM de la infiintare in 2002 si pana in a.c. au fost prezentate de catre Dl. Gheorghe Botoman, Vicepresedinte al Asociatiei.  Proiectele cheie (SCAPA, SUI, SCUT) au fost expuse de Dl. Vasile Iosif, Vicepresedinte AIPROM, fiind subliniate si prin interventiile reprezentantului operatorului Programului SCAPA, dl. Markus Dambeck (RIGK). Directiile de viitor ale Asociatiei au fost sustinute din nou de catre dl. Yves Picquet.


Au fost prezentate saluturile Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale din Romania prin intermediul Dnei. Elena Leaota, Directorul Agentiei Nationale Fitosanitare, care a subliniat colaborarea constructiva dintre autoritati si industrie. Salutul Asociatiei Europene de Protectia Culturilor (ECPA), din care face parte si AIPROM, a fost transmis prin vocea dlui. Friedhelm Schmider, Directorul general al ECPA.

Evenimentul a fost marcat de discursurile de ramas bun ale domnilor Yves Picquet si Gheorghe Botoman.  Dl. Yves Picquet a anuntat audienta de alegerea in functia de Presedinte de Onoare al AIPROM a dlui. Gheorghe Botoman, pentru serviciile aduse Asociatiei si industriei de protectia plantelor.

Noul Presedinte ales al AIPROM, dna. Iulia Nicola, a luat cuvantul multumind vechii conduceri, si colegilor pentru increderea acordata, fiind onorata sa reprezinte Asociatia pentru urmatorii doi ani. Dna. Nicola a multumit dlui. Yves Picquet pentru activitatea sa remarcabila in functia de Presedinte, urandu-i succes in activitatea viitoare.

In final, participantii au fost invitati sa ciocneasca un pahar de sampanie in barul de Noapte al Hotelului ARO Palace.


Asociatia Industriei de Protectia Plantelor din Romania (AIPROM) are ca scop promovarea utilizarii responsabile a produselor pentru protectia plantelor in contextul agriculturii durabile, imbinand respectul pentru sanatatea oamenilor cu grija pentru un mediu sanatos si satisfacand totodata la standarde europene cererea pentru produsele agricole. Proiectele derulate de AIPROM la nivel national  includ SCAPA, cel mai vechi proiect al Asociatiei, prin care se realizeaza bunul management al deseurilor prin colectarea ambalajelor goale de produse de protectia plantelor, SUI, Initiativa de Utilizare in Siguranta a Produselor pentru Protectia Plantelor, si SCUT, proiectul de Combatere a Contrafacerii Produselor de Protectia Plantelor initiat in colaborare cu Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR). Un obiectiv important al AIPROM il constituie dialogul permanent cu autoritatile romane si participarea la transpunerea si implementarea  legislatiei europene din domeniul protectiei plantelor in Romania.  

Doua evenimente organizate cu reprezentantii autoritatilor de implementare in lupta anti-contrafacere - aprilie 2012

De la inceputul anului 2012 si pana in prezent, in acord cu planul de activitate convenit cu ECPA, AIPROM a implementat doua dintre actiunile planificate pentru acest an: Forumul national al reprezentantilor institutiilor cu rol in prevenirea si combaterea contrafacerii produselor de protectia plantelor si Instruirea Regionala pentru reprezentantii autoritatilor din zonele portuare din estul tarii (judetele Constanta, Tulcea, Braila, Galati).

Cele doua actiuni au adus la aceeasi masa personal de decizie si personal operativ din cadrul urmatoarelor institutii:

  • Membrii AIPROM
  • Agentia Nationala Fitosanitara si Unitatile Judetene Fitosanitare din judetele mai sus mentionate
  • Laboratorul Central Fitosanitar
  • Inspectoratul General al Politiei Romane
  • Inspectoratele judetene de politie din judetele Constanta, Tulcea, Braila, Galati
  • Autoritatea Nationala Vamala cu unitatile regionale din judetele mentionate
  • Garda de Coasta
  • Garda Nationala de Mediu
  • Serviciul de Crima Organizata – Divizia Porturi Maritime
  • Inspectoratul general al Politiei de frontier cu unitatile regionale din judetele mai sus mentionate

Peste 80 de experti in combaterea contrafacerii au participat la cele doua intalniri, 32 in Bucuresti si 50 in Constanta. Companiile membre AIPROM au avut o prezenta foarte puternica la ambele evenimente, iar din partea ECPA am avut sustinerea a doi experti cunoscuti, dl. Gerwin Bouillon, responsabil cu lupta impotriva contrafacerii la firma Bayer, si dl. Gregor Hilfert, de la Autoritatea Fitosanitara din portul Hamburg.

Va invitam sa descarcati prezentarile sustinute in cadrul celor doua evenimente:

Arhiva 1

Arhiva 2