In luna noiembrie 2011, AIPROM a organizat o serie de 3 seminarii avand ca tema bunele practici in depozitarea si transportul de produse de protectia plantelor. Urmarind parcursul evenimentului similar care a avut loc in luna mai, adresat specialistilor companiilor membre AIPROM, ne-am orientat de aceasta data catre colaboratorii nostri, distribuitori de produse de protectia plantelor. Astfel, in incercarea de a inlesni accesul pentru un numar cat mai mare de persoane interesate, primul seminar a avut loc pe data de 3 noiembrie la Arad, urmat de Bacau - 10 noiembrie si in final Bucuresti - 18 noiembrie, insumand peste 120 de participanti.
Prezentarile au fost sustinute de reprezentanti ai Autoritatii Rutiere Romane, prin domnii Mihai Cuciureanu – sef birou ADR si Marius Melinte – inspector birou ADR, care au acoperit tematicile legate de “Transportul de marfuri periculoase pentru protectia plantelor”, ai Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, prin doamna Mirela Bagaianu, sef serviciu Autorizari si Evaluare Impact, care a identificat “Reglementarile activitatilor din punct de vedere al protectiei mediului” si ai Safety Logistics – dl. Florin Trusca (la Bacau si Bucuresti) si Van Moer Group Romania - dl. Sorin Chirosca (Arad), care au explicat bunele practici si managementul riscurilor in depozitarea produselor de protectia plantelor. De asemenea, seminariile au inclus informatii despre SCAPA – Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide al AIPROM, oferite de reprezentatii RIGK Romania, dl. Cornel Brad si dra Veronica Guzun, iar la Bucuresti ne-am bucurat de prezenta dnei Mariana Mihalcea Udrea, sef serviciu Chimicale ANPM, care a explicat “Cadrul de reglementare pentru clasificarea, etichetarea ?i ambalarea produselor de protec?ia plantelor”.
Prin aceasta initiativa, Asociatia Industriei de Protectia Plantelor din Romania doreste sa sprijine companiile membre, precum si pe colaboratorii acestora, in toate activitatile referitoare la tematicile de depozitare si transport de produse de protectia plantelor, promovand astfel inca o data utilizarea in siguranta a pesticidelor. Mai mult, AIPROM a realizat si tiparit in acest scop doua ghiduri de bune practici in depozitarea si respectiv, transportul de produse de protectia plantelor, pe care va invitam sa le consultati:




