Alegerile alimentare sustenabile - răspunsul consumatorilor la schimbările climatice

Dietele sustenabile reprezintă selectarea acelor produse alimentare care au fost obținute printr-un impact redus asupra mediului, alimente ce contribuie la siguranța, securitatea alimentară și nutrițională, la asigurarea unei vieți sănătoase pentru generațiile prezente și viitoare.

Consumatorii sunt din ce în ce mai preocupați la alimentele care ajung pe farfuriile lor, vor să știe de unde provin și cum au fost obținute. În ultimul timp, obiceiurile alimentare s-au modificat pentru a reduce la minim efectele schimbărilor climatice. Alegerile lor au influențat știința, astfel cercetătorii caută soluții pentru a răspunde cât mai bine acestor tendințe alimentare.

Pe măsură ce consumatori optează pentru alimente ce au fost obținute respectându-se principiile agriculturii durabile, biotehnologiile și industria de protecția plantelor, prin cercetările efectuate și produsele obținute contribuie la reducerea consumului de apă, la prevenirea risipei alimentare, la creșterea biodiversității și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Alegerile alimentare pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră

Consumatorii pot reduce cu 43% emisiile de gaze cu efect de seră dacă pentru asigurarea necesarului de proteine, optează pentru acele proteine provenite din surse vegetale. Culturile rezultate în urma implementării biotehnologiilor disponibile au permis reducerea suplimentară a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 21,7 miliarde KG, echivalentul a 16,7 milioane de mașini eliminate de pe șosea.

Cercetările științifice în domeniul protecției plantelor au permis menținerea biodiversității în lume. Dacă nu ar exista soiurile și hibrizii obținuți în urma aplicării biotehnologiilor, ar fi nevoie de încă 183 milioane de hectare pentru a menține randamentele de producție actuale și pentru a răspunde necesarului de hrană al unei populații în continuă creștere.

Alegerile corecte reduc risipa alimentară

Resturile din câmp și cele din farfurie contribuie în mod hotărâtor la accentuarea efectelor schimbările climatice. Consumatorii care aleg hibrizi de cartofi și mere ce nu au un aspect comercial deosebit ar putea contribui la reducerea a aproximativ 11% din emisiile de gaze cu efect de seră ce au legătură directă cu risipa provenită din sistemul alimentar. Protecția culturilor prin aplicarea produselor de protecția plantelor contribuie la prevenirea atacului bolilor și dăunătorilor culturilor. Aceste atacuri, dacă sunt lăsate la voia întâmplării cresc cantitatea de deșeuri provenite din agricultură și pot provoca pierderi anuale estimate la:

  • 21,5% la grâu;
  • 30% la orez;
  • 22,5% la porumb;
  • 17,5% la cartofi;
  • 21,4% la soia.

Industria alimentară s-a adaptat rapid acestor preocupări ale consumatorilor, dezvoltând produse care răspund cât mai bine cerințelor acestora. Astăzi, avem la dispoziție, în orice magazin lapte din soia, burgeri vegetali și multe alte alternative vegetariene sau vegane. Din cauza impactului asupra mediului, oamenii aleg alimente care sunt prietenoase cu planeta.

Pe măsură ce dieta și preferințele alimentare se schimbă, industria de protecția plantelor ține pasul cu aceste modificări. Membrii Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România - AIPROM îi ajută pe fermieri să își protejeze culturile de atacul bolilor și dăunătorilor, astfel încât, aceștia să obțină o producție mai mare consumând mai puține resurse.

Acțiunile industriei de protecția plantelor au în vedere aplicarea principiilor sustenabile și îi ajută pe fermieri să pună la dispoziția consumatorilor alimente care contribuie la protejarea mediului înconjurător și a biodiversității. Articol preluat și tradus de pe croplife.org.

Contact

Carmen Botez

Director Executiv

carmen.botez@aiprom.ro


+40 21 231 95 64

Ai putea fi interesat si de

Cu sau fara pesticide

Mai multe detalii

Proiectele noastre

Mai multe detalii

Despre AIPROM


Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România, AIPROM, a fost înființată în 2002 și reprezintă companiile care dezvoltă, formulează și reambalează produse pentru protecția plantelor. AIPROM reprezintă aproximativ 80% din piața de produse de protecția plantelor din România.

Mai multe detalii
Contact