Vița de vie are o tradiţie atât de veche în zona actuală a României, încât aproape că se confundă cu istoria acestei regiuni. Sunt mai bine de 2.700 de ani de când se consumă vin în această parte a lumii și a parcurge drumul viței de vie pe actualul teritoriu al României înseamnă, reconstituirea trecutului acestei țări încă din cele mai vechi timpuri. Mărturii referitoare la existența acestei plante pe actualul teritoriu al României sunt oferite de numeroase vestigii și documente care vorbesc despre existența în această parte a lumii a unor condiții naturale deosebit de prielnice pentru dezvoltarea viței de vie. De asemenea, se menționează și atașamentul oamenilor față de această plantă, intrată în credințele, în obiceiurile și în întreaga lor viață. Apariția viței de vie în actualul spațiu geografic al României nu poate fi plasată în timp decât cu o foarte mare aproximație. Se admite că pe acest teritoriu au existat forme din care au derivat specii ale genului Vitis încă de la începutul erei neozoice.
Botanistul A. Griesbach susține că ”patria viței de vie trebuie căutată în ținuturile păduroase, bogate în liane ale Pontului și ale Traciei, până dincolo de Dunăre”. Începând din mileniul II î.Hr (epoca bronzului), dupa alții chiar mai înainte, cultura viței de vie și producerea vinurilor au devenit îndeletniciri de bază ale locuitorilor din actualul spațiu românesc. Savantul B. P. Harden afirmă că pe acest teritoriu ”cultura viței...e fără asemănare, mai veche decât plugăria”. R. Billiard, referindu-se la vechimea culturii viței de vie din Tracia susține că ”dintre toate părțile Europei, Tracia a fost cea mai veche și cea mai respectată pentru vinurile sale și cea care și-a păstrat cel mai mult prestigiul”.
Potrivit istoricilor din acele timpuri, vinul era consumat atât de femei, cât și de barbați după moda scitică, neamestecat cu apă. Getodacii aveau o apreciere deosebită față de vin, îl considerau o adevărată bogăție și beau vinul din coarne de bou, ulcele sau alte vase confecționate din argint și aur. Servirea vinului era un adevărat ceremonial, fapt ce explică interesul lor sporit pentru cultura viţei de vie.
Unelte antice utilizate în viticultură se găsesc astăzi la Muzeul Viei și Vinului din podgoria Murfatlar, precum și la Muzeul de Istorie Natională și Arheologie din Constanța.
Prima mențiune scrisă despre viticultură datează din timpul domniei regelui Burebista (82-44 î.Hr.), fauritorul statului dac centralizat. Acesta a decis defrișarea suprafețelor viticole nu atât pentru a reduce consumul populație, ci pentru a limita tentația pe care viile din Dacia o exercitau asupra populațiilor străine care veneau aici, din răsărit, atrase de roadele bogate. În urma acestei decizii nu a fost defrișată întreaga suprafață viticolă a Daciei, o suprafață destul de mare de teren a continuat să fie cultivată cu viță de vie.
După cucerirea Daciei de către romani, cultura viței de vie s-a dezvoltat foarte mult sub influența acestora, care dețineau tehnici viticole și vinicole avansate. La venirea romanilor s-au găsit monezi pe care erau inscripționate imagini cu ciorchini de struguri semn al respectului oferit acestei îndeletniciri. Urmează o perioadă în care viticultura cunoaște o dezvoltare foarte complexă. Romanii vin cu noi sortimente de viță de vie, tehnici de îngrijire și creștere a acesteia. Viticultura rămâne înfloritoare și după retragerea aureliană din 207 d.Hr și chiar în timpul dominației otomane.
Viticultura în secolul XIX
În anul 1862, după unirea Moldovei cu Valahia, România deținea aproximativ 100.000 ha de vie, iar în anul 1883 suprafața cultivată a crescut la 150.000 ha. Deși filoxera distruge o parte considerabilă a viilor Europei și, implicit, pe cele ale României, în jurul anului 1900 erau 152.000 ha de viță de vie în țara noastră. Revenirea și recuperarea după filoxera s-a realizat și cu ajutorul unor consilieri francezi, prin intermediul cărora au fost aduse în țară soiuri precum Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc, ce produc vinuri de foarte bună calitate și în prezent.
În perioada interbelică, viticultură înregistrează o reală înflorire, demonstrată de creșterea suprafeței cultivate cu viță de vie la 220.000 ha.
Viticultura contemporană
După anul 1972 (când în România puteam vorbi despre o impresionantă suprafață de 300.000 ha), regimul comunist decide tăierea unor mari suprafețe viticole cultivate cu soiuri de proveniență străină. Un moment important îl reprezintă perioada de dupa 1990, când arealul cultivat se va diminua drastic, în anul 2004 ajungându-se la 193.000 de hectare.
Viticultura românească trece în prezent prin mari transformări. Producerea vinurilor constituie o îndeletnicire care-i determină pe viticultori să-și asigure mijioacele tehnice necesare realizării vinului la un nivel calitativ cât mai înalt. Viticultura și vinificația se adapteaze noilor condiții, noilor tehnologii de cultivare și întreținere a plantațiilor astfel încât fiecare producător să poată obține vinuri cât mai bune și mai apreciate.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2019 România deține în jur de 180.000 de ha de vii pe rod, ocupând locul 5 în Europa (după Spania, Franța, Italia, Portugalia). Anual se produc aproximativ 5 milioane hectolitri de vin în țara noastră.
Articol preluat și tradus de pe: curssomelier.ro.