Utilizarea selectivă a pesticidelor pentru gestionarea integrată a bolilor, dăunătorilor și buruienilor din cultură

Utilizarea produselor de protecția plantelor trebuie să fie selectivă și rațională, altfel folosite în exces pesticidele poate perturba alte procese naturale de combatere a dăunătorilor și bolilor care se întâlnesc în culturile înființate. Principalele modalități prin care puteți utiliza selectiv pesticidele sunt:

1. Programați cu atenție momentul aplicării tratamentului. Pulverizarea trebuie efectuată într-un moment în care dăunătorii sunt susceptibili pentru a primi doza, iar insectele benefice nu. Monitorizați activitatea inamicilor naturali ai dăunătorilor pentru a vedea când sunt activi și unde se găsesc în diferite momente ale zilei. De exemplu, aplicarea tratamentului seara târziu sau dimineața devreme are mai puține șanse să afecteze viespile parazitoide care tind să fie mai active în perioadele mai calde din timpul zilei. În schimb, pulverizarea prea devreme dimineața sau noaptea târziu poate afecta larvele de gărgăriță sau speciile polenizatoare aparţinând familiei Syrphidae care tind să fie mai active în timpul nopții.

2. Alegeți produse selective de protecția plantelor. De exemplu, fungicidele au un impact mai redus decât insecticidele asupra inamicilor naturali ai bolilor, dăunătorilor și buruienilor din cultură. Chiar dacă un produs are un spectru larg, cu cât este mai scurt gradul de persistență a acestuia, cu atât impactul său este mai mic asupra insectelor benefice.

3. Aplicați produse de protecția plantelor numai atunci când este necesar. Dacă după o inspecție atentă a câmpurilor ați luat decizia să aplicați produse de protecția plantelor pentru a vă proteja culturile de atacul bolilor, dăunătorilor sau buruienilor, tratamentele aplicate ar trebui făcute de cât mai puține ori posibil, respectând întotdeauna indicațiile de pe eticheta produsului aplicat și timpul de repaus între tratamente. Acest lucru permite inamicilor naturali să se înmulțească și să controleze mai eficient dăunătorii din cultură.

4. Reduceți volumele aplicate de produse de protecția plantelor. Duzele potrivite vor aplica volume mai mici și vor produce pulverizări mai fine, care vor fi reținute mai bine de toate părțile vegetative ale plantei. Volumele mai mici înseamnă aplicarea unor doze mai mici de ingredient activ, iar eficacitatea mai mare a picăturilor de mici dimensiuni va reduce nevoia de a aplica tratamente suplimentare. De asemenea, selectarea duzelor potrivite va limita scurgerea produselor de protecția plantelor în sol, fără a afecta populațiile de insecte benefice din sol.

5. Calibrați corect echipamentul de stropit utilizat. Printre beneficiile unei calibrări corecte se numără economia pentru fermier prin aplicarea eficientă a medicamentelor pentru plante şi impactul minim asupra mediului înconjurător evitându-se contaminarea solului sau scurgeri de produse de protecția plantelor. Prin calibrarea unui echipament de stropit vă asigurați că pulverizarea este uniformă, la dozajul indicat. Calibrarea corectă a echipamentului implică următoarele operațiuni:

- Asiguraţi-vă că echipamentul folosit pentru aplicarea tratamentului funcţionează perfect (nu sunt tuburi care curg sau duze blocate);

- Măsuraţi debitele;

- Potriviţi echipamentul conform debitelor dorite;

- Calculaţi cantitatea de produs care trebuie adăugată în bazinul de pulverizare;

- Verificaţi funcţionarea corectă a manometrului;

- Asiguraţi-vă că filtrele sunt curate.

Calibrarea se face cel puţin o dată pe an, dar şi oricând intervin schimbări în echipament sau în procesul de tratare. Calibrarea corectă a echipamentului poate evita sau măcar reduce semnificativ surplusul de soluţie la finalul tratamentului cu produse de protecţia plantelor.

6. Aplicați țintit produsele de protecția plantelor. Aplicațiile de monitorizare a câmpurilor, capcanele pentru insecte, precum și echipamentele de stropit performante vă pot ajuta să aplicați produse de protecția plantelor în anumite zone ale câmpurilor monitorizate și doar atunci când este necesar. În acest fel, fermierul poate realiza economii importante, iar eficiența tratamentelor aplicate este crescută.

7. Oferiți o șansă controlului natural al dăunătorilor. Acest lucru înseamnă să căutați și să identificați dacă în cultura afectată se întâlnesc insecte benefice, inamici naturali ai bolilor, dăunătorilor și buruienilor prezenți în câmp. Este extrem de importantă monitorizarea acestor inamici naturali pentru a vedea dacă aceștia reușesc să mențină populațiile dăunătoare la un nivel scăzut, sub pragul de dăunare. Produsele de protecția plantelor ar trebui folosite numai dacă dăunătorii și bolile se înmulțesc și depășesc pragul de dăunare, iar inamicii naturali nu mai fac față acestui atac.

Articol preluat și tradus de aici. 

Contact

Carmen Botez

Director Executiv

carmen.botez@aiprom.ro


+40 21 231 95 64

Ai putea fi interesat si de

Cu sau fara pesticide

Mai multe detalii

Proiectele noastre

Mai multe detalii

Despre AIPROM


Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România, AIPROM, a fost înființată în 2002 și reprezintă companiile care dezvoltă, formulează și reambalează produse pentru protecția plantelor. AIPROM reprezintă aproximativ 80% din piața de produse de protecția plantelor din România.

Mai multe detalii
Contact